Despre film in patru acte
Patru pareri despre film, film romanesc si nu numai. O poveste in patru acte inceputa la Berlinala 2018.
- Actul 1
Berlinale cu marsupiu
Journalist & fashion stylist & globetrotter at Ce se intampla, doctore? magazine www.strikeapose.ro - fashion studio & Style traveler blogstyletraveler.tumblr.com
Daca mai demult sa merg la Festivalul de Film de la Berlin insemna vizionari, conferinte si interviuri, anul acesta experienta s-a transformat deoarece am fost insotita de fiul meu de un an si jumatate. Stiam ca nu pot intra in sala de cinema cu un copil atat de mic, insa asta nu m-a impiedicat sa ma bucur de revederea unor oameni din industrie si sa preiau energie din atmosfera de festival. Am fost chiar la deschidere pe 15 februarie in Postamer Platz. Era ger, vant dar in aer se simtea starea de sarbatoare. Afisele cu Berlinale la fiecare 20 de metri, casutele de machiaj de la L'Oréal Paris unde stationau multe doamne ale filmului pentru a crea look-uri de covor rosu, ecranele mari si zumzetul general au conferit un aer special Berlinului inghetat. Dupa un ceai latte pe al carui pahar scria *Mama* si rasfoirea programului festivalului relaxat am ajuns in fata Berlinale Palast. Inca soseau oaspeti, inca mai straluceau rochii cu paiete insa anul acesta am ratat marile staruri. La anul o sa ajung la timp. La o prima vedere ai zice ca nu poti face mai nimic cu un copil “atarnat de gat” cum spune o vorba romaneasca. Insa nu e chiar asa. Conferintele de presa au fost transmise in direct pe pagina de FB Berlinale, asa ca am urmarit cateva acasa pe telefonul mobil. Am intalnit-o la o cafea latte pe Monica Felea de la BadUnicorn si am aflat punctul ei de vedere despre filmele vizionate, actori romani care se preteaza la campanii publicitare, cum si despre cat conteaza intuitia atunci cand alegi filme care se preteaza la piata din România. In alta zi am avut o intalnire la Grand Hyatt, locul unde sunt cazati o mare parte dintre participantii la Berlinale, au loc conferinte de presa, intalniri etc. De curand am facut un interviu cu chef Holger Joost, Cheful a cei 60 de bucatari sefi din cadrul hotelul si imi spunea ca in timpul Festivalului de Film se munceste atat de mult ca “parca maine nu mai exista”. Intradevar, a fost o experienta interesanta sa fiu in mijlocul celor din industrie. Foarte multa forfota, foarte multe idei, foarte multe afaceri incheiate si evident toate au influenta asupra gandirii si poate uneori a vietii iubitorilor de filme. Inainte de lansarea documentarului despre Stela Popescu (nu am mai putut onora invitatia caci am ramas fara baby sitter), am reintalnit-o pe Gabi Suciu, cunoscuta in industria filmului din Romania. Ea m-a invitat acum doi ani la scurt-metrajul despre adolescenti, O noapte in Tokoriki, castigator la categoria sa. Anul acesta nu am mai ajuns la petrecerea data de Ambasada Romaniei la Berlin in cinstea cineastilor romani, insa m-am bucurat de inca 2 ore cu Dorotheea Petre (imediat dupa ce a castigat premiul la Cannes am facut un interviu si o sedinta foto cu ea pentru revista si emisiunea Ce se intampla doctore). Au trecut ceva ani, insa sarmul Dorotheei a ramas intact. De casmir. La fel de fina si delicata precum puloverul si salul ce o invaluiau. Anul acesta la Berlin a fost prezenta cu filmul “Yet to rule” (“In Pronuntare”). Am vorbit despre filme, relatii si maternitate. Am improzivat o scurta sedinta foto Strike A Pose. Cat de iubita de aparatul foto si camera video e fata asta! Mi-au ramas multe impresii de la aceasta intalnire cu Dorotheea, dar la fraza asta ma tot gandesc si simt ca trebuie sa o transmit . “Adevarata tragedie e sa nu ai o relatie buna cu propriul copil”. Mi-am strans inca o data puiul la piept…
- Actul 2
Monica Felea
co-owner Bad Unicorn
Nu ne-am propus un număr de filme pe care să le selectăm de la Berlinală și să le aducem în România. La fel cum anul trecut nu ne propusesem să luăm vreunul. Ne-am propus să vedem cât mai multe filme și dacă e ceva care să ne placă foarte mult și să ne gândim că ar exista un interes și pentru publicul din România, să încercăm să le luăm. Nu am pus niște criterii pe foaie, nu cred că în zona artistică poți să indici niște criterii generale. Discuția începe abia după ce ori eu, ori Ștefan (avem mare noroc că suntem și parteneri de afaceri și prieteni și ne înțelegem repede) vedem un film care ne place. Întâi îl trimitem și pe celălalt să-l vadă și apoi discutăm. Cred că aici intervin “criteriile” deși le-aș numi mai degrabă “cumul de factori”. De exemplu, ne-au plăcut amândurora foarte mult două filme care nu prea aveam cum să ne gândim să le luăm pentru România - filme cu refugiați sau cu atacuri teroriste, oricât de frumoase și bine făcute ar fi, astea sunt niște teme cu care România nu are nimic în comun. Care ar funcționa perfect pentru un festival de film dar care nu sunt distribuibile în cinema. Îmi place să spun că filmele pe care le căutăm pentru a le aduce în România sunt acele filme memorabile, complete. Care au și poveste, și scenariu, și imagine… cinema așa cum simțim noi că ar trebui să fie cinemaul.
- Actul 3
Filmele românești din perspectiva unei spectatoare “turmentate”.Eu ce vizionez?!?
by Miriam Mircea
Fort Knox PR Founder
Locuiesc in Germania de cam șapte ani și ma duc foarte des la cinema, din doua motive: pentru ca îmi place sa fiu intr-o sala de cinema și pentru ca nu doresc sa piratez. Evident, aici intra și factorul bani, pentru ca din salariul de profesoara de limbi străine îmi permit sa ma duc de doua ori pe luna la filme. Așa, și ma duc la cinema-uri din diverse orașe, căci in orașul unde locuim nu vin mereu filme interesante. Ocazional ma duc la Berlin, la Sony Center, unde se pot viziona filme in limba originala și se pot viziona și filme asa-zis alternative, adică nu neaparat blockbustere. Câteodată, mai rărut ca-i mai drăguț, apar pe meniu și filme românești. Am încercat sa ajung și eu la câte o vizionare, însă nu au fost păstrate in cinema mai mult de câteva zile și mi-a fost practic imposibil sa le văd. Prin prisma site-ului nostru și a cronicilor Ioanei, sunt la curent intr-o mare măsura cu ceea ce se întâmpla pe plan național, ce filme și seriale sunt subiecte de discuție și mai ales de controversa. Evident,controversa trebuie sa fie prezenta atunci când un film autohton se lansează, căci,nu-i așa, ne-am născut experți in tot și toate și nu ne e teama sa dam cu pietre, chiar dacă nu prea știm la ce țipăm. Controversa ar putea funcționa in favoarea cinematografului românesc, însă nu am învățat încă sloganul “All publicity is good publicity”.Centrul Național al Cinematografiei este o sursa buna de informare despre filmele românești, premierele și premiile pe care le primesc. De acolo citesc și eu cam ce se întâmpla pe la noi, însă in niciun caz nu ma consider experta in acest subiect. Spre exemplu, am aflat ca in România sunt aproximativ 81 de cinematografe active, cu 331 de ecrane, conform unui articol postat de Centrul Național al Cinematografiei pe pagina lor de Facebook. Cu toate acestea, România este considerată o țara cu un număr foarte mic de cinematografe, raportat la numărul celor care locuiesc in apropierea unui cinematograf. Deci, este loc de mult mai bine, și in ceea ce privește sălile de teatru.Ceea ce am observat însă, cumva fără sa ma mai mire, este reacția romanilor la câte un film neaoș nou, versus reacția străinilor. Cel puțin aici in Germania, lumea e curioasa de ceea ce apare, deși rămâne sceptica, dar se duce sa se intereseze măcar despre ce e vorba înainte sa își dea cu părerea.
- Actul 4
Après moi….le cinema
by Ioana Raluca Popescu
Candva, odata, in Ferentari era un cinematograf. Nu mai e. Candva, functiona cinematograful Lira. S-a inchis de ani buni .In Bucuresti vedem filmele in malluri. Au ramas cateva cinematografe care sa-ti mai ofere o senzatie intima atunci cand vizionezi filme. Pe vremea liceului si mai apoi la facultate, m-am mutat la Patria si la Studio. La Studio imi intra frigul in oase iarna, ultima oara, la “Peter Pan” imi clantaneau dintii-n gura dar nu ieseam de acolo nici moarta. La “Only Lovers Left Alive” vazut tot la Studio, mi-a parut bine sa vad cinematograful plin pana la refuz si sa retraiesc o senzatie pe care cinematograful de mall nu mi-o poate da niciodata. Senzatia ca traiesc un film, dincolo de 3D, 4D si alte minuni tehnice. Si asa ajung la filmul romanesc. Cu ciorba, dialog bombanit si sunet slab. Cu povesti originale, cu regizori si actori care se straduiesc sa fac filme intr-o tara in care pe fiecare pagina a distributorilor de film locali poti sa gasesti comentarii de genul “astept sa apara filmul pe torenti”.Asa cum este nevoie de educatie sexuala in scoli, educatia cinematografica n-ar strica sa-si gaseasca un loc in programul educational din Romania. Nu mai stim sa urmarim un film, sa-l intelegem, sa urmarim un fir narativ si sa fim capabili apoi sa discutam pe baza unui film. Ne plac ideile simple, puerile, suntem refractari la nou, la actual, la starea de fapt. Avem filme, avem artisti, avem tineri care incearca sa razbata in lumea filmului si au rezultate la festivalurile renumite de dincolo de granitele noastre. La noi acasa e mai greu sa convingem publicul sa dea o sansa filmului romanesc. Acum cateva saptamani, in timp ce faceam curatenie printre cartile si caietele din generala si liceu am dat peste cateva caiete din epoca dinainte de calculator. Cu notite si idei despre filmele vazute, cu franturi din melodii auzite in diverse momente, cu replici geniale, cu lista tehnica, cine e regizor, cine e scenarist, unde s-a filmat nu stiu ce scena. Amintiri dintr-o vreme a inocentei cand unii cautam prin orice gazeta, ziar si revista, o cronica de film, o poza, un articol despre filme si seriale. Cand a aterizat dial-up in viata mea, la 1 noaptea am citit cronici de film din New York Times si Variety. Cu rabdarea unui chinez batran care lucreaza cu migala la o bijuterie in miniatura asa si eu asteptam cu sufletul la gura sa se incarce pagina aia si sa nu pice conexiunea. Astazi avem totul la dispozitie dar curiozitatea si interesul au palit.
* sursa foto: Cinema Lira , Dovlatov
Comments
Post a Comment