[Review] Cinderella (2015)

distributia: Cate Blanchett, Lily James, Richard Madden, Stellan Skarsgård, Holliday Grainger, Sophie McShera, Derek Jacobi si Helena Bonham-Carter

regia: Kenneth Branagh

Drizella:  Cinder Wench!

Anastasia: Dirty Ella!

Drizella: Cinderella!

Daca anul trecut Disney ne oferea povestea indragitei Maleficent, acum este randul Cenusaresei sa testeze interesul publicului pentru basmele copilariei.

Ce avem noi aici?

Povestea Cenusaresei sau Ellei – asa cum i se zice frumoasei fete in productia Disney – o stim prea bine iar Kenneth Branagh nu a venit cu schimbari dar a adus cateva elemente dragi lui. Cum ar fi un personaj negativ cu ceva motivatie, nu dat dracului doar din simplul motiv ca trebuia sa existe cineva care sa fie muma si ciuma pentru Ella, si  conotatii a la Henry the 4th – adica Shakespeare – vezi relatia dintre batranul rege si junele Kit.

Daca tot vorbim de partile bune ale acestui film sa o luam cu binisorul. Coloana sonora poarta semnatura lui Patrick Doyle, colaboratorul lui Branagh de ani buni, si este reusita dar nu se ridica la nivelul, sa zicem a OST-ului de la “Thor”. Decorurile, costumele sunt atractia acestui film iar Kenneth face tot posibilul sa scoata in evidenta cadrele superbe.

“Cinderella” intrece la multe capitole pe “Maleficent”, macar acum avem un scenariu coerent, nu ciuntit si vaduvit de substanta cum a fost in cazul exercitiului de anul trecut. Poveste este simpla dar emotionanta, mizand pe inocenta si demnitatea personajului principal in raport cu rautatea mamei vitrege.

Daca rolul “scumpei” Lady Tremaine incapea pe mainile unei actrite mai putin experimentate, Dumnezeu cu mila. Cate Blanchett ofera o interpretare buna, atat cat se poate obtine printr-o partitura confectionata dupa un basm. Binele invinge raul, mama vitrega avea ea un trecut si suferinte dar nu e timp sa despicam firul in patru, fata buna , frumoasa si cuminte reuseste sa treaca peste obstacole. De felul meu am apreciat mai mult varianta Perrault fata de exercitiul literar marca Fratilor Grimm. Revenind la Blanchett, eu una sunt foarte curioasa de secventele care au cazut la montaj. Asa cum a fost si in cazul lui “Maleficent” in acele scene se gaseau elemente care ofereau mai multa substanta. Madam Tremaine intr-o infatisarea ce aduce cu Dietrich incanta dar nu straluceste.

Actori folositi putin spre deloc sunt Derek Jacobi, delegat la un rol decorativ de rege batran care isi pregateste fiul pentru “meseria” de carmuitor. Intre Jacobi si Madden are loc poate una dintre cele mai emotionante scene din film – intrecand secventa dintre James si Chaplin – iar meritul este al actorilor.

Cheia succesului pentru “Cinderella” sta in buna utilizare a talentului actoricesc si aici dam din nou de Branagh, un fin cunoscator al actorilor si al ”exploatarii” for what is worth in orice scena.

Helena Bonham Carter se regaseste intr-un rol ”clasic” de personaj fantastic aka The Fairy GodMother si din nou, daca partitura nimerea la o actrita mai putin incercata in roluri uschite s-ar fi putut sa nu fim cuceriti de Zana dar …inca o bila alba pentru Branagh si distributie.

Nonso Anozie – Capitanul – este utilizat putin dar atunci cand apare pe ecran are cateva schimburi de replici savuroase cu Blanchett si Skarsgard. Pentru acolo unde este Disney este si Marvel, Kenneth Branagh ii aduce impreuna pe ecran pe Hayley Atwell aka Peggy Carter si pe Stellan Skarsgard aka Eric Selvig.

La anul vor vedea o noua adaptare, “Beauty and The Beast” cu Emma Watson si Luke Evans in rolurile principale si Tim Burton se va ocupa de “Dumbo”. Ramane de vazut daca proiectul indragit de Robert Downey Jr. “Gepeto” va fi luat in gradina Disney.

Miscarea Disney de a readuce in atentia publicului tanar colectia de povesti nemuritoare este o miscare de marketing indrazneata, cu succes la box-office si in cazul de fata, producatorii au invatat din lectia de anul trecut si au oferit ceva mai multa substanta povestii iar filmul nu a mai stat pe umerii unui singur actor cum a fost in cazul “Maleficent”.