[Review] The Age of Adaline (2015)

by Dragos Diaconu

Cu: Blake Lively, Michiel Huisman, Harrison Ford, Ellen Burstyn, Kathy Baker, Amanda Crew

Regia: Lee Toland Krieger

Dupa multa vreme in care m-am uitat aproape numai la blockbustere, am zis sa mai schimb un pic genul si mai vad si altceva. Si, data fiind slabiciunea mea proprie si personala pentru Blake Lively, am mers la The Age of Adaline fara nicio remuscare.

Filmul pleaca de la o premiza pe care trebuie neaparat sa o accepti ca sa nu ti se para tot restul povestii vreo bataie de joc la adresa inteligentei noastre. Blake Lively o joaca pe Adaline Bowman, o frumoasa blondina nascuta in 1908 in San Francisco, care duce o viata absolut normala, se marita cu un tanar sarmant, are un copil, si ramane si vaduva, totul pana la frumoasa varsta de 29 de ani. Atunci, datorita unor circumstante speciale, explicate de un narator omniscient cu o voce grava, are un accident de masina care ar fi trebuit sa o omoare, dar datorita unui fulger ca lovit relativ aproape de ea, aceasta nu numai ca a supravietuit, dar, dupa cum a remarcat in anii care au urmat, a incetat sa mai imbatraneasca.

Daca intr-o prima faza ea putea sa-si explice aparenta tinereasca printr-o genetica exceptionala si un stil de viata linistit si ingrijit, la un moment dat acest lucru a inceput sa bata la ochi. Ca sa evite o viata de cobai prin diverse laboratoare si sa nu-si marcheze fiica pe viata aceasta incepe sa duca o viata pe fuga, mutandu-se si schimbandu-si identitatea la fiecare 10 ani. Tot din acest motiv aceasta a evitat sa se apropie prea mult de alte persoane, sa nu care cumva sa-i afle cineva secretul.Asta, bineinteles, pana ce-l cunoaste pe frumuselul, sarmantul si bogatul Ellis Jones, practic visul oricarei femei, jucat de Michiel Huisman, care o face sa-si regandeasca strategia.

Desi intr-un film romantic ambele personaje sunt dezvoltate oarecum simetric, aici filmul este centrat esential pe Adaline, iar rolul principal masculin pare cam schiop. El este completat de tatal lui Ellis, William, jucat de Harrison Ford. Acesta, probabil intr-o pauza dintre filmarile de la noul Star Wars, reuseste sa faca un rol puternic, cum nu l-am mai vazut de mult, si da o nota interesanta filmului.

Povestea in sine mi se pare insuficient dezvoltata. Un subiect asa generos precum o persoana care este nemuritoare, si reuseste in acelasi timp sa adapteze schimbarilor vremii, descurcandu-se nu numai sa cu dezvoltarea tehnologica dar stiind si sa acumuleze o avere care sa-i permita sa se mute si sa-si schimbe identitatea la fiecare 10 ani, mi se parea deosebit de generos, iar scenaristii au reusit incredibila performanta sa ne arate doar trecator anumite elemente din aceasta evolutie.

Blake Lively, care este in centrul atentiei pe toata durata filmului, reuseste sa faca un rol bun, este in acelasi timp eleganta pe toata durata filmului, indiferent de epoca in care o vedem, dar si emotionala si plina de viata atunci cand situatia o cere. Personal, as fi preferat sa o vad mai mult in rolul de femeie independenta si puternica mai mult decat in cel de persoana instabila emotional care-si reprima in permanenta sentimentele, asa cum au preferat scenaristii sa ne-o prezinte cel mai des.

Impresia pe care mi-o lasa filmul dupa ce l-am vazut si am reflectat un pic asupra lui este acea ca putea fi mult mai bun decat a fost. Premiza de inceput are un bun potential, actorii sunt la nivel inalt si fac o treaba buna, dar scenariul in sine mi se pare plat si axat prea mult pe povestea de dragoste dintre Adaline si Ellis, cand putea sa ne propuna atat de multe lucruri in plus. Mi-ar fi placut mult mai mult sa vad o Adaline in splendoarea ei de practic femeie a secolului 20, iar povestea de dragoste sa vina doar sa condimenteze pe final acest personaj. Partile emotionale sunt si ele acolo, bineinteles, dar mi se par un pic artificial introduse in film. Interesanta, pe de alta parte, mi s-a parut relatia dintre Adaline si fiica ei, care pareau a fi complice, mai mult decat mama si fiica, dar iarasi totul este prezentat parca in graba, scenaristii nevrand sa ne distraga prea mult atentia de la partea siropoasa.

Per total, recomand acest film mai mult ca un film care poate, pe alocuri, suscita anumite reflexii, plecand ca premiza pseudo-stiintifica cum ca unii oameni nu ar mai putea imbatrani datorita unor inlantuiri rare de evenimente, si nu ca un film de dragoste, pentru ca aici povestea urmeaza un scenariu tipic hollywoodian cu tot cu happy-end, si nu ne surpinde in niciun fel. Daca ati vazut deja toate blockbusterele de pana acum si vreti sa mergeti cu jumatatea la un film, The Age of Adaline va va oferi 112 minute agreabile pe care totusi nu le veti regreta.

Nota : 7/10