[Review] Wild Card (2015)

 Dragos Diaconu

Distributia: Jason Statham, Stanley Tucci, Sofia Vergara, Milo Ventimiglia, Michael Angarano, Anne Heche, Jason Alexander

Regia: Simon West

Inca un film cu Jason Statham ? Da’ ocupat mai e baiatul asta in ultima vreme… Asa mi-am zis cand am vazut la ce film urma sa ma duc. Dar ce avem noi aici?

 Avem un remake dupa Heat cu Burt Reynolds, din 1986, si o reinterpretare a cartii cu acelasi nume, de William Goodman. Avem, de asemenea, un pet project al lui Jason Statham, pe care l-a dadacit el in ultimii 5 ani. Dar oare merita sa-ti pierzi o ora si jumatate dintr-o seara sa-l vezi ?Povestea in sine este banala : Jason Statham este Nick Wild, fost soldat, dependent de Black Jack, devine bodyguard in speranta ca aduna suficienti bani ca sa plece din Las Vegas sa caute o viata mai buna. Dar atunci cand o fosta prietena este violata si batuta de un mafiot, jucat de Milo Ventimiglia (pe care poate vi-l amintiti din Heroes), Nick accepta, si reuseste, sa o ajute sa se razbune. Nimic spectaculos aici.

Dar restul filmului e suficient de bine facut : avem vreo 3 batai in care Statham isi respecta statutul de bad boy si snopeste rand pe rand cateva gasti de suparati, mai avem lupta interioara a lui Nick pentru a se lasa de jocuri de noroc, ajutat de un tanar milionar care vrea sa devina mai curajos. Ne mai plimbam si prin Las Vegas, intre cazinouri, hoteluri si restaurante, basca asistam si la niste jocuri de Black jack unde eroul nostru castiga pentru ca apoi sa reuseasca sa piarda totul dintr-o mana.

Filmul asta s-a vrut, in mintea lui Jason Statham, drept o ocazie sa ne arate ca e si el un actor demn de luat in seama, nu doar batausul care a fost de la Lock, Stock and Two Smoking Barrels incoace. Din punctul meu de vedere a esuat. Rarele momente cand incearca el sa joace si altceva decat ceea ce ne-a obisnuit sunt de-a dreptul rizibilie si previzibile. Totusi, filmul e salvat de o distributie buna, de mici doze de umor cat sa-l faca mai usor de inghitit, si de povestea secundara cu dorinta lui Nick de a-si castiga libertatea prin bani care te tine cu ochii pe ecran.

Per total, a fost un film de actiune clasic, pe care-l uiti in momentul in care ai iesit din sala, si menit sa-i mai aduca niste milioane in cont lui Jason Statham. Personal, nu ma asteptam la nimic altceva, si n-am fost dezamagit. Il recomand pentru amatorii genului. E exact ce trebuie si nimic mai mult. Pentru ceilalti, puteti sari linistit peste acest titlu, ca nu pierdeti nimic remarcabil.

Nota : 6/10

Comments