“300″ (2006) movie review *golden oldies*

“300” nu e un film făcut în concordanţă cu manualul de istorie, “300” e Sparta văzută prin ochii lui Frank Miller. Nu te poţi lua atunci de Zach Snyder pentru incoerenţe istorice pe terenul de bătălie de la Termopile (dacă se vrea bătălia de la Termopile according to history, n-avem decît  să ne uităm la mult reluatul documentar de pe Viasat History), ori despre cum stăteau lucrurile prin Sparta, cum era cu eforii, diarhia, sacrificatul pruncilor şi preotesele cultului lui Apollo.

“300” e un videoclip de 2 ore. De la secvenţele slow motion, la prim planurile pe chipurile încrîncenate ale perşilor şi spartanilor. Asezonăm cu fundal sonor tribute Zimmer and co. Şi împănăm cu dialoguri sarcostico-pep talk-moralizatoare, dătătoare de fiori  de mîndrie şi încredere în sine, fără a uita şi catch phrases, cum ar fi replicile ‘ironice’ dintre King Leonidas (Gerard Butler) şi Xerxes ( Rodrigo Pareto) despre schimbul cultural persano-spartan pe terenul de luptă de la Termopile, la deja deja antologica  demonstraţie de diplomaţie: This is madness! No this is Sparta!

“300” nu e un film istoric, e un fantasy-history, unde găsim elefanţi ce par luaţi din  universul Jacksonian, Nemuritorii Persiei aduc cu orcii lui Sauron, iar diformităţile de pe chipurile şi trupurile din haremul lui Xerxes bat la ochi via Devil’s Advocate.

Spartanii, cei 300 pleacă la luptă conştienţi de soarta lor dar cu un moral de invidiat. Se luptă, caftesc duzini de persani efeminaţi, cruzi şi imorali, iar publicul are impresia că va exista un happy-end chiar dacă ştim că avem de-a face doar cu o intoxicare a simţurilor, cu o infuzie de curaj, îndrăzneală şi atitudine “I’m ready to kick your ass!”.

Se tot subliniză prin diverse cronici exacerbarea violenţei vizuale, prezentarea unei paralele Sparta vs. Persia cu SUA & Coalition of the Willing vs Irak, mai nou şi note de neonazism, reflectate prin perfecţiunea trupească a spartanilor şi salutul militar (Hail Sparta!). Dacă Top Gun reuşise să convingă americanii să se alăture Aviaţiei Americane, luaţi pe sus de iluzia ochelarilor fumurii si gecii de piele a lui Cruise ce ‘le-a luat respiraţia’, “300” n-o să reuşească vreo performanţă prin încorporări masive de americani wannabe spartans, cu ganduri de căsăpire a sute de irako-persani într-o veselie. Ce a reuşit în schimb 300? A demonstrat, deşi nu cred că mai era nevoie, dupa Troy, Alexander, Gladiator şi Kingdom of Heaven, că simţim nevoia de a fi eroi.

“300” nu e înţeles de majoritatea celor care l-au văzut şi s-au declarat fani, dar mai toţi au luat cu asalt Youtube cu zeci de tribute videos Sparta and King Leonidas. Admiraţia este ori pentru atitudinea spartana de a pregăti tactic şi psihic o luptă, ori pentru sentimentul de video gammer împătimit, care după 10 ore de luptă cu tastatura se declară victorios prin faptul că a ciuruit virtual sute de inamici. Se admira cafteala, sarcasmul, regia MTV-istă si regina Corgo. “300” este totuşi viziunea lui Frank Miller, iar după 2 ore de film (give or take , în funcţie de cinematograf-multiplex) ieşim din sală şi ne vedem de treabă. Dar Sparta cu ai ei 300 ne bîntuie … ce-ar fi dacă?!