Mama (2013) – Emotii de fantoma

Nota: 7/10

A mother’s love is forever.

”Mama” m-a intrigat si fascinant in acelasi timp. Andrés Muschietti se distreaza cu o poveste ce imprumuta elemente din alte filme, unul din exemplele ce-mi vin in minte este Orphan (2009). 

Cu toate acestea ”Mama” castiga mult prin atmosfera si starea ce o transmite spectatorilor. Fascinatie si teama. Adaug si emotie. Da, emotie. Nu avem valuri de sange, membre sfasiate si alte elemente blood and gore clasice genului, avem in schimb o poveste construita in jurul personajelor si fiori de groaza. Estetic si emotional, prima incercare in materie de regie si scenariu din partea lui Muschietti este un exercitiu reusit, un horror cu tenta gotica fata de un slasher este oricand binevenit.

Ce avem noi aici?

Doua fetite sunt rapite de tatal lor dupa ce acesta clacheaza in urma unor esecuri pe plan personal si financiar si isi ucide sotia si partenerii de afaceri. Jeffrey (Nikolaj Coster-Waldau) are un accident de masina si ajunge cu cele doua copile intr-o cabana unde are de gand sa-si omoare odraslele si sa se sinucida. Casa intunecoasa si tenebroasa adaposteste un spirit ce pune de-a curmezisul planurilor lui Jeffrey si-l executa inainte ca acesta sa-si traga un glont in cap iar fetitele timp de cinci ani de zile raman adapostite sub obladuirea spectrului.

Lucas (Nikolaj Coster-Waldau in rol dublu), fratele lui Jeffrey si prietena sa Annabel (o Jessica Chastain bruneta si punk rockerita) nu abandoneaza cautarile si intr-o buna zi primesc vestea cea buna. Detectivii porniti pe urmele fetitelor le descopera pe Victoria si Lillie complet salbaticite, deplasandu-se cu o viteza anormal de rapida si comunicand prin gemete si tipete.  Norocul copilelor vine atat din partea lui Lucas cat si din partea doctorului Dreyfuss ( Daniel Cash) ce preia cazul. Oferind o casa utilizata de spital pentru diverse cercetarii, doctorul Dreyfuss are ca obiect de studiu povestea Mamei, utilizand numeroase sedinte de hipnoza asupra Victoriei si o relatare ce dateaza din secolul XIX, despre o femeie ce s-a sinucis impreuna cu pruncul sau. Sufletul chinuit al acestei femei nu si-a gasit linistea iar timp de cinci ani cat fetitele au trait in cabana acest spirit le-a ”crescut” asemeni unei mame.

”Mama” avea ca punct de plecare o idee de scenariu buna, doua fetite traind in salbaticie crescute si protejate de un spirit dar Neill Cross si Andrés Muschietti nu reusesc sa exploateze povestea la maxim iar daca prima jumatate a filmului este interesanta a doua in schimb abunda cu elemente imprumutate din diferite filme. Personajul Annabel trece mult prea repede la instincte materne. Daca la inceputul filmului o vedem jubiland de bucurie pentru ca testul de sarcina este negativ dupa o ora din film  Chastain schimba macazul si da dovada de o dragoste de mama ce rivalizeaza cu cea a spiritului.

Cele doua copile, Victoria si Lillie au parte de roluri interesante, Victoria este cea sociabila, a avut sansa sa traiasca printre oameni si amintirile o ajuta sa revina din starea de salbaticie la cea de om. In schimb Lillie este mai mult animal decat om, tanjind dupa afectiunea Mamei. Rolurile cele doua sunt dificile atat din punct de vedere fizic cat si din punct de vedere psihic, Megan Charpentier si Isabelle Nelisse dau dovada de maturita si prezenta pe ecran.

Andrés Muschietti se invarte in jurul cozii iar pe final ofera un moment de emotie pura. De la Poltergeist 1 & 2 pana in prezent am cautat intr-un film horror hollywoodian sa vad si sa simt ceva din partea personajelor. Mi-a placut ”Mama” pentru  atmosfera si emotie. Am apreciat faptul ca nu avem o explozie de blood and gore pe ecran. Din pacate Chastain cu toate ca este credibila in rolul punk rockeritei Annabel nu are un rol complex ce putea sa-i permita sa ridice nivelul filmului. Nikolaj Coster-Waldau imi aduce aminte de Sean Bean din Silent Hill, incepe in forta dar este scos din joc mult prea devreme. Megan Charpentier si Isabelle Nelisse sunt cele doua revelatii ale acestui film aratand maturitate si un joc complex in rolurile Victoriei respectiv Lillie.

Ce spune critica?

Mixed opinions am putea sa spunem in acest moment daca ne uitam pe site-urile de profil si citim cronicile aparute pana acum. Pe IMDb, Mama are un scor de 6.5/10 din partea  a peste 13.000 de utilizatori. Pe Rotten Tomatoes citim: o prospetime de 65% si un average rating din partea criticilor de film de 5.9/10 . Pe Metascore: 57/100, medie calculata pe baza a 33 de cronici pentru filmul ”Mama”.

Manohla Dargis, The New York Times:

Instead of delivering buckets of guts and gore, this ghost story offers a strong sense of time and place, along with the kind of niceties that don’t often figure into horror flicks, notably pictorial beauty, an atmosphere throbbing with dread and actors so good that you don’t want anyone to take an ax to them.

Peter Travers, Rolling Stone:

Chastain digs deep, going beyond the call of scream-queen duty to find the passion that gives horror a pulse.