Doamna cu palarie crem

Luni, ora 10:45 dimineata, bulevardul Magheru, inca un pic si ajung in fata la cinematograful Scala. E oferta luni, 5 lei biletul la Scala, la Patria primul spectacol e 8 lei.

 Am si eu un buget de gestionat la cate filme consum. Revedem ”Rock of Ages” la Scala. Sa vezi un film intr-un cinematograf intim este o alta experienta fata de filmele vazute in malluri. Stiu, nu-i IMAX, nu-i 3D iar la Patria de mult a fost cusut ecranul -pentru cunoscatori, va rog sa va amintiti cum a fost experienta la ”Patimile lui Iisus” la Patria -Scala ofera o stare de film vazut pe bulevard. Da, ofera si dureri de spate dar mentionez randurile 6 si 7 de pe partea dreapta, acelea sunt mai comfortabile.

Verific eu programul inca odata sa fiu sigura si cu gandul la rock’n’roll, Tom Cruise cantand ”Pour some sugar on me” si o stare de bine pret de aproape 2 ore ma indrept la casa sa-mi iau bilet. ”Nu se poate sunteti decat dumneavoastra. Ca sa dam drumul la film avem nevoie de minim 2 persoane.” Chipul meu calm trada tristetea, James Horner daduse drumul la acorduri tragice in mintea mea. De ce? La naiba. Injuram si boceam in sinea mea. Urmatorul loc unde pot sa vad filmul pe la nu stiu ce multiplex si pe la 9 seara. Ziua mea se intuneca. Sa iau 2 bilete imi zic eu. Doua bilete platite si intru la film, se contabilizeaza nu? Nu.

11:01. In capul meu rasuna ”Bringin’ on the heartache” cand o vad. O doamna cu palariuta crem, cu o sacosica intra si se indreapta spre casa de bilete. ”Te rooog. Te roog, ia un bilet.” N-am zis eu mult in cap ca batranica isi ia biletul si purcede spre sala iar eu, cu un aer triumfator achit la randul meu biletul si intru in sala de parca castigasem la loterie.

Doamna se asezase pe randul 5, eu pe randul 7. Stateam si ma uitam. O sa ramana, o sa plece? O fi vazut bine la ce film a intrat? Se intuneca ecranul, incepe filmul, ”Paradise city” deja ma facea sa zumzai de bucurie, doamna in varsta dadea din cap. Mai sa fie, ii place. Inca un dans, inca un cantec, Russell Brand delicios de nebun. Apare Tom Cruise. Eu cu ochii la doamna in varsta. Tom Cruise apare intr-o pereche de pantaloni de piele, stiti scena da? Ma gandeam, daca pleaca doamna indignata se opreste filmul pentru ca a ramas o singura persoana in sala. Nu, doamna ramana. Cant eu impreuna cu Catherine Zeta Jones pe ”Hit me with your best shot”, curg scenele, Tom Cruise si M.Akerman canta si ei ”I wanna know what love is”. Stiti momentele alea din tinerete cand va uitati la un film si incepeau niste scene de amor si parintii erau cu voi? Cam asta era senzatia. La un moment dat aud  un zgomot, cineva tusea, nu era doamna cu palarie crem. Filmul merge mai departe, Mary J. Blidge canta ”Anyway you want it” si eu eram deja intr-o stare de bien d’etre. Ne apropiem de final. Eu cu un ochi la ecran, un ochi la doamna si din cand in cand cu urechile ciulite la tusitul ce rabufnea din spatele meu.

Se termina si filmul. ”Don’t stop believing” rasuna in micul cinematograf. Se lumineaza incet sala. Privirea mea se intersecteaza cu cea a doamnei cu palarie crem. Zambea, un zambet discret cu toate acestea ochii doamnei aratau bucuria si starea de bine adusa de cateva minute de muzica rock. Din priviri i-am multumit ca a venit si a cumparat un bilet, lucru ce a permis ca eu sa pot intra si vedea din nou filmul. Din priviri m-am inclinat in fata doamnei. Doamna si-a aranjat  palaria si a iesit din sala. Am descoperit si cel de-al treilea spectator. Un domn venit sa verifice frigiderul cu sucuri din incinta cinematografului, undeva pe la jumatatea filmului dar domnul a ramas sa vada filmul.

Am plecat, infruntand caldura infernala. Poti sa ai surprize placute si neplacute cand mergi sa vezi un film. La ”Favorit” in plina primavara am dardait de frig la ”Scary Movie 4” dar sala avea un farmec aparte, o sala de cinema de moda veche. Sunt din ce in ce mai putine salile de cinematograf din cartiere, mallurile si movieplexurile luand locul salilor micute din povestile parintilor. Nu au ele tehnologie 3D, scaunele sunt rupte, e frig dar e o alta stare stare, o alternativa. E bine sa avem cat mai multe alternative si ar fi si mai bine sa pastram cinematografe ce au crescut odata cu orasele in care locuim.

Share this: