Hyde Park on Hudson (2012) – Secretele unui presedinte american

Nota: 6/10

That spring Franklin showed me a world I never knew existed. (Daisy)

Hyde Park on Hudson se cere vazut musai cu background istoric pus la punct si ceva notiuni istorice bine definite pentru ca vom avea senzatia daca suntem habarnisti ca nu stim cine sunt personajele, ce vor ele de la viata si what is the fuss with this story. 

Recomandarea mea este sa fi vazut inainte King’s Speech pentru a reimprospata un pic memoria cu ajutor cinefil. Actiunea din Hyde Park on Hudson are loc in vara anului 1939, in septembrie 1939, regele George al VI-lea tine celebrul discurs catre natiunea britanica in prag de razboi. Revenind la Murray (F.Delano Roosevelt) si West ( George), cei doi sunt sarea si piperul filmului. Din pacate filmul nu tine doar de intalnirea celor doi la resedinta presedintelui. Nu. Delano avea secrete. Mari. Stim despre amantele lui Kennedy, personal, despre existenta amantelor lui Roosevelt (Delano nu Teddy) nu am avut o preocupare deosebita. Noroc cu Michell ca scoate de la naftalina scrisorile lui Margaret Suckley, verisoara de grad 5 spre 6 a presedintelui si aflam ce preocupari mai avea Mr. President. Ideea de la care porneste filmul este buna din pacate atat Murray cat si Linney te fac sa-ti pierzi interesul asupra amanuntului cu pricina, noroc cu intalnire dintre presedinte si rege ce atrage audienta. Incercarea lui Michell aduce cu filmele BBC, maniera in care s-a filmat, dialogul si interactiunile dintre personaje dar tind sa cred ca acest film mergea mai bine sub forma unei miniserii decat ceea ce a iesit pe marele ecran. Chimia dintre Murray si Linney este inexistenta iar background-ul filmului cere publicului o minima familiarizare cu personajele, lucru usor de realizat intr-o productie mai lunga de 95 de minute. Muzica este superba, introducandu-ne imediat in atmosfera iar dialogul dintre Murray si West, West si Colman ( Elizabeth) sunt atuurile acestui film. In rest avem o incursiune in viata lui F.D.Roosevelt si a amantelor sale cu un popas: intalnirea cu regele. Chiar nu stiam ca acest presedinte isi tinea consoartele asa de aproape, aidoma unui harem occidental.

Ce avem noi aici?

Un fel de drama istorica, un biopic si ceva umor bun atunci cand apare dar cu o floare nu se face primavara, in cazul de fata cu cateva dialoguri mai sugubete si o poveste despre cum regele George a aterizat in Hyde Park on Hudson si a mancat hot dogs pentru ca madam Eleonor Roosevelt le avea cu eticheta cum le am eu cu hieroglifele. Filmul vrea sa puna in plan principal povestea scrisorilor lui Margaret Suckley despre care nimeni nu stia mai nimic cu atat mai mult ca a fost amanta presedintelui. Ca a avut o amanta, toate bune si frumoase, nu a fost nici primul nici ultimul presedinte dar Delano Roosevelt in urma poliomelitei ramasese invalid iar pe langa el gravitau o panoplie de femei, cateva amante, o sotie instrainata dar autoritara si o mama foarte mamoasa. Am putea spune ca Roosevelt era un fel de Suleyman cu un harem la dispozitie. Problema acestui film vine din existenta acestui harem ambulant unde toti stiau tot si nimeni nu spunea nimic. Pe principiul avem un elefant in mijlocul camerei si nimeni nu spune ca-l vede. Daisy (Linney) pare plantata in film sub forma unei torturi si nu stim ce pacate isi ispasea de a ajuns in acest rol cert este ca prezenta ei pe ecran este ca nuca in perete iar personajul sau devine o caricatura de amanta resemnata despre care toti stiu cine este dar nimeni nu zice nimic. Uite elefantul!

Samuel West si Olivia Colman ( George si Elizabeth) fac mai tot filmul desi sunt personaje secundare. Tanarul rege ce-l stim via Colin Firth, balbait si traind cu impresia ca toti il compara cu fratele sau ce le facea pe toate bine – ma rog iesirea din scena a lui Edward, fratele lui George este tratata in The King’s Speech – priveste uimit la desfasurarea de forta USA. Picat parca intr-o alta lume, sarmanul rege nu stie daca cei prezenti la Hyde Park on Hudson s-au hotarat sa faca misto de Coroana Britanica aflata la ananghie sau asa e obiceiul diplomatic pe la americani. Intre Roosevelt si George se naste o relatie de prietenie si un soi de father/son bonding unde Franklyn il trateaza pe George ca pe un fiu, il incurajeaza, ii da sfaturi, il felicita pentru tot ce-i iese pe gura. Gadilatul acesta diplomatic ce trebuia initiat de George dar merge de minune la Roosevelt pentru a-l castiga de partea sa pe George, ridica pelicula dintr-o stare de amorteala datorata amantelor si cercului de muieri din jurul presedintelui. Cei doi vorbesc pe sleau despre infirmitatile fiecaruia si povara functiei. Intre tigari, whiskey si hot dogs, regele si presedintele devin amici, regele si regina pleaca la ei acasa si se pregatesc pentru discursul din septembrie, presedintele ramane cu haremul si indatoririle sale.

Acest film avea un potential nebanuit de reusita, ba mai mult cu un scenariu coerent se putea merge departe. La fel de bine se putea si cu o distributie mai de soi, Linney, o actrita foarte buna, nu reuseste sa starneasca nici interes nici induiosare din partea publicului iar Daisy ramane cu secretul ce l-a dus in mormant dar l-am aflat in cele din urma cand mosternitorii s-au uitat sub pat si au dat peste corespondenta cu presedintele. Olivia Williams nu reuseste sa faca un rol stralucit in chip de mammy Roosevelt, rigida, mai mult o caricatura a celei ce a fost prima doamna Roosevelt decat un personaj ce sa ramana in memorie, desi atitudinea casual cu care o intampina pe Elizabeth te fac sa crezi ca existau sanse pentru personaj. Murray scoate un F.D.Roosevelt onorabil, un pic prea atot stiutor si patern.  In relatiile cu amantele, sotia si mama nu se observa nicio diferenta, toate fiind tratate pe post de animatoare in viata lui. Samuel West reuseste pe alocuri sa iasa in evidenta in scenele cu Murray dar prea putin pentru un film cu un potential asa de mare.

Ce spune critica?

Critica nu a fost impresionata de acest film. Pe IMDb vedem un scor de 5.8/10, pe Rotten Tomatoes: 39% prospetime si o nota de 5.4/10 din partea criticilor de film. Pe Metacritic: 56/100.

Roger Ebert isi incheia cronica scriind despre Hyde Park on Hudson urmatoarele:

This isn’t a serious historical film. It plays different instruments than Spielberg’s “Lincoln.” Murray, who has a wider range than we sometimes realize, finds the human core of this FDR and presents it tenderly. Much of the film is a comedy, including a “typical American picnic” at which the royals are served something called a “hot dog.” Elizabeth is not thrilled, but Bertie digs in gamely. Eventually, America joined in the war against Hitler. Daisy was there.

Hyde Park on Hudson ar fi mers mult mai bine sub forma unei mini serii, HBO, Showtime, anyone, astfel incat ideile din scenariu sa fie transpuse pe larg si coerent si noi sa nu stam sa ne gandim cine, ce, si de ce prea mult. Sa-ti pui mintea la contributie este un lucru genial venit din partea unui film atata timp cat este facut cu cap si are si coada.  Din pacate tentativa lui Roger Michell de a ne spune ca Roosevelt avea amante si ca s-a intalnit cu regele George la casa de vacanta ca sa puna de o coalitie este prea sumar executata si fara prea multa vlaga, cazand intr-un discurs anost ce se termina brusc.