[Review] Fury (2014)

distributie: Brad Pitt, Shia LaBeouf, Logan Lerman, Michael Peña, Jon Bernthal, Jason Isaacs, Scott Eastwood
regizor: David Ayer

“Ideals are peaceful, history is violent” (Wardaddy)

Aprilie 1945. La sfarsitul celui De-al Doilea Razboi Mondial Aliatii si armata germana duc un razboi crancen. Sergentul Wardaddy (Brad Pitt) si echipajul sau de pe tancul Sherman, botezat ”Fury” accepta o misiune sinucigasa cu scopul de a da lovitura de gratie trupelor inamice. Rezultatul? War Porn si o pelicula gustata de veteranii americani cu un Brad Pitt la bustul gol chitit sa prinda o nominalizare la Oscar.

Ce avem noi aici?

Filme despre cel De-al Doilea Razboi Mondial s-au tot facut si se vor face atata timp cat este cerere si nevoia de a promova/manipula/incanta/intarata si reaminti cine ce a facut pe atunci. O vorba inteleapta spune ca istoria este scrisa de invingatori. Atunci nu ne mai mira faptul ca majoritatea filmelor cu subiect WW1/WW2 sunt deliciul regizorilor americani. Cu patos, daruire, dedicatie si dorinta de nominalizari aceste filme vin sa sprinjine teoria “filmul incurajeaza lectura”. Nu pricepeti ce zic? Este foarte simplu. Filmele istorice nu tin loc de orele de teorie. Nu tin loc nici de orele de etica. Avem facts si avem interpretarea acestor facts cu multa sau putina pricepere.

Brad Pitt are un tic verbal in filme. ”God damn it”. In ”Fury” cu privirea otelita si tigarile fumate in lant, cum ii vine supararea, Pitt arunca vorba de aur. I se trage din timpul filmarilor la ”Legends of the Fall”. Se vede treaba ca lui Brad ii plac rolurile de ofiteri – se prea poate sa aiba loc un fel de imprumut/sfat venit din partea amicului Clooney si el fan al peliculelor istorice si atragatoare de nominalizari”. Wardaddy aduce si cu Aldo via Inglorious Basterds dar daca acolo linia schizoido-maniaco-pe ei pe mama lor prindea de minune aici tentativa de joc pe nuante demonstreaza limitele interpretarii lui Pitt. Ajutat de machiaj si fara sa uite de faptul ca si femeile merg la filme cu si despre razboi – sa nu ramaneti uimiti dar si muierile au avut parte de ore de istorie si ghici ce, unora chiar le plac aceste filme *cough, subsemnata* – Brad Pitt si Ayer mesteresc o poveste dorita sa arate ororile razboiului – nu zau, nu stiam asta pana acum ?! – sa incinga mintile gamerilor – indiciu, tanks – si sa faca un pustiu de bine pe linia ”am fost candva tineri si in serviciul tarii”.

Echipa lui Wardaddy este compusa dintr-un hispanic (Pena), un redneck (Bernthal), un faithful Joe ( LaBeouf) si un pifan aterizat in tanc (Lerman). LaBeouf lacrimeaza pe toata durata filmului inclusiv intr-o scena usor ironica cu toata ca nu s-a dorit acest lucru. Pena nu se dezice de stereotipul personajului hispanic iar Bernthal face casa buna cu Pitt in tandameul redneckul mai tacnit versus redneckul cu ceva carte si filozofie de viata. Lerman putea sa aiba ghinionul sa mearga pe linia plavanului antipatic adus in mijlocul razboiului si obligat sa se maturizeze. De bine, de rau, Lerman se descurca binisor chiar onorabil intr-o poveste despre conducatori si armate din care mai nou faceau parte si copilandrii. Frica era considerata tradare. La razboi ai o singura datorie. Sa-ti distrugi inamicul. Inamicul n-are fata, n-are sentimente, n-are familie. Il impusti si continui misiunea.

Acest gen de filme prind de minune printre veteranii de razboi si cu putin noroc prind nominalizari la Oscar. Pitt isi doreste un Oscar. Wardaddy este dur dar sensibil. Suferinta si agonia razboiului este evidentiata in mimica soldatilor. Umanitatea este regasita atunci cand scapam niste femei de la un viol in grup – c-asa era la razboi – si apoi ne asezam la masa dupa ce ala micu’ a fost initiat in tainele amorului. Logica de viata este simpla. Supravietuim orice s-ar intampla.

”Fury” incanta vizual si se bucura de o coloana sonora reusita marca Steven Price dar pica in panta cliseelor personajelor din filmele de razboi cu “ajutorul” lui Pitt si LaBeouf. “Only the dead have seen the end of war”

Edge and Back: 7.5/10