Admission (2013) – Prioritatile in viata si socoteala de acasa fata de cea din targ

Nota: 6/10

“You all want to know the secret formula for getting in. There isn’t any.” (Portia Nathan)

De mult auzisem o replica legata de admiterea la Havard. Se face moarte de om pentru un loc in cadrul renumitei universitati. Admission satirizeaza binisor obsesia parintilor americani si nu numai de a-si vedea odraslele cu matricola de Princeton. 

Sa fi acceptat in Ivy League inseamna o cariera de succes, relatii, putere, prestigiu. Cu timpul fala intrece simpla placere de a te vedea pe bancile facultatii din dorinta de a invata. In mijlocul procesului complex de admitere regasim ofiterul responsabil cu admiterea, acest cerber cu privirea otelita si limba ascutita ce da cu aplicatia ta de pamant. Pentru el notele nu sunt suficiente, activitatile extrascolare puteau sa fie mult mai multe iar insistentele parintilor nu au ecou. Portia Nathan (Tina Fey) este unul din tartorii de la Princeton iar viata ei va fi data peste cap cand se va lovi de o intrebare clasica pe buzele oricarui candidat si absolvent? Care sunt prioritatile in viata?

Ce avem noi aici?

Admission pare la inceput in film de promovare pentru Universitatea Princeton, cu tot cu imagini din campus, filmulet de prezentare si maniera de selectie a viitorilor studenti. Un loc la Princeton valoreaza cat greutatea candidatului in aur. Sa ai trecut in CV faptul ca ai terminat studiile la Priceton deschide mai multe usi decat orice spaclu. Cu toate acestea, facultatea il face pe om sau poti sa inveti si sa te afirmi oriunde pe lumea asta? Intrebarea standard cu accente idealiste. Depinde ce vrei de la viata, ce vrei sa faci, unde te vezi in 5 ani, 10 ani, ce prioritati ai. S-o privim pe Portia Nathan (Tina Fey) de exemplu. Studii superioare, loc de munca stabil, iubit din mediul academic. Rutina, alienare si un secret ce este scos la iveala taman cand ii era lumea mai draga.

Sa facem cunostinta cu John Pressman ( Paul Rudd) director si profesor intr-o scoala avangardista unde elevii sunt incurajati sa gandeasca si sa se exprime pe baza cunostiintelor acumulate in domeniile preferate. Autodidacti, elevi problema salvati de la pierzanie, copii destepti ce vor sa faca ceva pe lumea asta, sa lase ceva generatiilor urmatoare. Multi elevi privesc prezentariile facultatilor Ivy League ca pe o ocazie unica in viata, altii sunt cu picioarele pe pamant si observa spiritul de casta in cadrul acestor comunitati, excluderile pe baza de etnie, sex, nationalitate. Cu toate acestea fara o diploma nu poti sa reusesti in viata. Iti place sau acesta este adevarul. Filmul lui Paul Weitz ne ofera o privire dincolo de portile inchise, direct in biroul unde se iau deciziile. Cine intra, cine este respins, cine este pe liste de asteptare.

Viata Portiei este data peste cap in toiul admiterii. In timpul unei vizite de lucru la liceul Quest, Portia il cunoaste pe Jeremiah Balakian (Nat Wolff), recomandat de profesorul Pressman. Tanar autodidact, acesta se pare ca este marele secret al Portiei, copilul dat spre adoptie de aceasta in timpul liceului. Treptat cerberul de la Princeton dezvolta instincte materne reprimate. Intra in pielea parintilor ce se lupta pentru a obtine pentru odraslele lor un loc la facultate, se intereseaza de parcursul academic al baiatului. Intre timp iese din zona de comfort si incepe o relatie cu John si invata cum sa se comporte cu mama ei, Susannah (Lilly Tomlin).

Admission merge pe reteta personaj principal cu o viata de familie si de cuplu cu probleme dar stapana pe sine la munca. Avem si conflictul cu un coleg de munca (Gloria Ruben), competitia pentru o promovare si redescoperirea prioritatilor. Tina Fey nu este straina de comediile romantice cu substrat (vezi Baby Mama – 2008). Cu toate ca personajul sau este construit cu atentie urmarind tumultul interior, chimia dintre Fey si Rudd nu este sesizabila, parand usor fortata. Nici la capitolul replici si dialog nu avem momente stralucite, filmul traind mai mult prin firul narativ creat in jurul personajelor decat prin interactiunile dintre acestea. Stangaciile Portiei sunt evidentete dar sunt insailate pe tot parcursul filmului pentru a accentua faptul ca aceasta femeie este o neadaptata dincolo de indatoririle de serviciu si traumele sufletesti.

Survin cateva rasturnari de situatie binevenite, Admission beneficiind de momente bune in a doua jumatate si spre final. Tina Fey si Lilly Tomlin intra bine in roluri, Paul Rudd fiind asemeni lui Michael Sheen – intr-un rol in care cu greu il recunoastem pe acest actor cameleonic – prezenti mai mult pentru a gravita in jurul lui Fey. Admission nu este doar comedie. Are cateva elemente de satira si indeamna la o gandire in profunzime asupra prioritatilor fiecaruia dintre noi in viata. Cu toate ca este stangaci pe alocuri, filmul lui Paul Weitz ne pune sa reflectam asupra deciziilor luate si deciziilor ce le vom lua in viitor.

Ce spune critica?

Clar se putea mult mai bine. Pe IMDb, Admission are o nota de 5.3/10. Pe Rotten Tomatoes, prospetimea a juns doar la 43 de procente si o medie din parte criticilor de film de 5.7/10. Pe Metacritic metascorul obtinut pe baza a 35 de cronici de film este de 49/100.

Owen Gleiberman (Entertainment Weekly):

Admission, a likably breezy campus movie directed by Paul Weitz (About a Boy), is blissfully non-insulting.

Richard Roeper (Chicago Sun-Times):

Admission has some sublime moments, most of them involving Fey and Rudd dancing around their inevitable romance. The problem is in the foundation.