[Review] The Hobbit: The Battle of the Five Armies (2014)

distributia: Ian McKellen, Martin Freeman, Richard Armitage, Luke Evans, Evangeline Lilly, Lee Pace, Orlando Bloom, Manu Bennett, Cate Blanchett, Hugo Weaving, Aidan Turner, Christopher Lee

regia: Peter Jackson

Will you follow me, one last time? (Thorin Oakenshield)

Ultimul filmul dintr-o trilogie – sau serie – are darul sa-ti ofere acel nod in gat. Despre ”The Hobbit” s-au spus multe. Peter Jackson ramane un fan care a facut doua trilogii pentru fanii si a reusit aduca pe ecran o lume plasmuita de Tolkien greu de transpuns in conditii grafice demne de o asemenea epopee. S-a carcotit ca nu trebuia ca o carte mititica sa fie impartita in trei filme. S-a spus ca Jackson avea chef sa incaseze niste milioane in plus. Adevarul este unul simplu. Asemeni noua, fanilor, Peter Jackson iubeste o poveste fantastica si a dorit sa o realizeze cum a stiut  mai bine si cat de fidel s-a putut. The Battle of The Five Armies incheie o calatorie incepe cu primul film din seria Lord of The Rings. Nu stim daca vom mai vizita in alte filme Middle Earth dar de acum incolo vom revedea cu drag peripetiile Companiei si a celor ce i-au urmat. Va intrebati daca ne-a placut ultima parte din The Hobbit. Am poposit timp de trei ani in decembrie in cinematograf si cu toata sinceritatea de care dam dovada, despartirea a fost una dificila. Stiam ce ne asteapta – facem parte din grupul celor care au citit cartea – dar cu acordurile la ”The Last Goodbye” in minte si acel nod in gat de care va pomeneam, minutele scurse ne faceau sa ne dorim sa mai ramanem in sala.

Ce avem noi aici?

Ca sa trecem la aspectele clasice, filmul incepe fix acolo unde ne-a lasat ”Dezolarea lui Smaug”. Soarta Orasului de pe Lac este pecetluita si viitorul este cat se poate de sumbru pentru pitici, oameni si elfi. Orcii n-au stat de pomana si au adunat oaste cata frunza si iarba iar o forta intunecata a revenit pe meleagurile inchipuite de Tolkien. Daca Smaug ne infiora in partea a doua, acum Benedict Cumberbatch are parte de o noua ocazia sa-si puna in valoare vocea de bariton si sa inspaimante spectatorii. CGI-ul si actorul fac minuni. Cumberbatch are in fata sa un viitor luminos – cu o posibila nominalizare la Oscar pentru rolul din The Imitation Game – si asteptam acum cu nerabdare cum va aborda partitura din Doctor Strange.

The Battle of the Five Armies il pune in lumina pe Bard. Luke Evans pe vremea cooptarii in franciza incepea sa se afirme in productii blockbuster. Anul acesta a iesit in evidenta in Dracula Untold iar in The Hobbit, Jackson ii pune in valoare  skills-urile de viitor leading man. Uman, mandru, un lider adevarat, Bard pune binele oamenilor pe primul loc. Poate mai mult ca in ”Dezolarea”, Evans isi consolideaza talentul pentru rolurile dramatico-fantastice executate fara efort si exagerare. Omul din aceasta poveste nu cauta sa-si vada neamul si mai presus de orice familia nimiciti intr-un razboi al orgolilor.

Ultima parte a trilogiei are darul sa readuca in atentia spectatorilor, personaje aparute pe plan secund in ceea ce numim cu drag, glorified cameos. Asa apar pe ecran Christopher Lee – tare sprinten pentru varsta lui – dar si Cate Blanchett si Hugo Weaving reuniti pentru o scena cheie. Nici Ian McKellen nu face prea multe – desi prezenta lui Gandalf in The Battle este resimtita din plin fata de cea din Desolation – dar atunci cand Vrajitorul Sur intra in scena, Sir Ian isi face datoria ca la carte. De altfel toata distributia, atat personajele principale cat si cele secundare nu fac o treaba de mantuiala pe principiul ”am venit aici sa luam niste bani”. Aceasta este cheia reusitei. Toti cei prezenti in proiectul The Hobbit/Lord of the Rings au muncit din pasiunea, un sentiment mai rar si mai putin resimtit in filme.

Tripleta de aur dintre pitici: Thorin, Kili si Fili au parte de un recital pe masura. Thorin trece de la nebunia provocata de aurul blestemat la regasirea de sine. Mai mult decat in Unexpected Journey si Desolation, The Battle este momentul afirmarii. Armitage nu este strain de interpretari puternice si de personaje aflate in zona gri – nici eroi dar nici villains. Thorin Oakenshield in final isi apara familia si greaua mosternirea a neamului sau. Kili si Fili, dragi fanelor si number one in our hearts sunt doua personaje tragice. Triunghiul amoros Kili-Tauriel-Legolas isi gaseste in cele din urma deznodamantul si daca Orlando Bloom in Dezolarea parea usor ”stiff” acum chiar isi intra in rol si ne aduce aminte – inca odata – ca Legolas sfideaza legile fizicii dar sa ne fie cu iertarea, scena dintre elf si orc ne-a tinut cu sufletul la gura pana la ultima caramida pravalita in genune.

The Hobbit: The Battle of the Five Armies este mult mai bine inchegat decat celelalte doua filme din trilogie. Este capitolul final. Acel vestit third chapter al oricarui scenariu. Scenele de lupta dintre orci, elfi, oameni si pitici sunt dovada ca Jackson are darul sa se joace destept cu CGI-ul si nu doar atat. Peter Jackson are o viziune clara despre cum trebuie sa arate orice scena si nu lasa nimic la voia sortii. Fie ca vorbim despre un cotlon din The Shire, fie ca ne aflam pe campul de lupta impresurati de mii si mii de orci, pitici si elfi, totul este finisat. Tehnic, Jackson confirma. De bine, de rau, scenariul trilogiei The Hobbit a avut in vedere sa ofere fiecarui personaj macar o scena memorabila. Asa se face ca nici Martin Freeman nu someaza si Bilbo intra in actiune si ne poarta pana in punctul in care reintram in Lord of the Rings. Ultima partea din The Hobbit este emotionanta. Nu doar pentru ca fiecare personaj isi afla deznodamantul dar mai presus de orice este sfarsitul unei calatorii incepute cu un inel. Un prequel de care multi s-au indoit, The Hobbit este darul lui Peter Jackson pentru fani si un final pe masura asteptarilor celor care au pornit la drum in aventura asternuta pe hartie de Tolkin.

Howard Shore ne poarta pentru ultima oara pe acordurile familiare prin Middle Earth iar Billy Boyd ne ofera The Last Goodbye.

To these memories I will hold
With your blessing I will go
To turn at last to paths that lead home
And though where the road then takes me
I cannot tell
We came all this way
But now comes the day
To bid you farewell
I bid you all a very fond farewell…

Edge and Back: 8.5/10