[Review] X-Men: Days of Future Past (2014)

actori: Patrick Stewart, Ian McKellen, Hugh Jackman, Michael Fassbender, James McAvoy, Jennifer Lawrence, Nicholas Hoult, Halle Berry, Ellen Page, Peter Dinklage

regizor: Bryan Singer

Edge and Back: 8/10

“All those years wasted fighting each other, Charles.” (Erik Lehnsherr)

Daca “First Class” a fost filmul in care Michael Fassbender a stralucit in chip de Erik Lehnsherr, James McAvoy are ocazia sa ne arate cum si de ce Charles zis si Professor X a devenit acest Martin Luther King Jr. printre mutanti. “Days of Future Past” de la bun inceput a vrut sa fie un proiect ambitios si multi s-au intrebat cum o sa reuseasca Singer minunea – sa ofere o poveste convingatoare si screen-time pentru toata distributia. De straduit s-a staduit si s-ar putea spune ca a reusit sa spele multe din pacatele comise de la The Last Stand incoace.

“First Class” ne purta la inceputurile prieteniei dintre Charles Luther King Jr si Erik Malcom X. Bryan Singer merge mai departe si pune la cale o povese pe doua planuri temporale: anii ’70 si un viitor sumbru in care mutantii si oamenii sunt exterminati de Santinele. Singer se joaca nitel cu focul pentru ca in clipa de fata orice univers sumbru impanat de super-eroi trebuie sa poarte pecetea Nolan, acest Mesia care a introdus stilul noir in vietile noastre cinefile. Recunoastem talentul dar deja obsesia de a asemui orice nor intunecat si angoase cu Nolan style a devenit obositoare. Revenind la mutantii din viitorul deloc incantator descoperim ca Charles si Erik lupta cot la cot, Wolverine face ce stie mai bine iar Storm are scene intense chiar daca nu apare prea mult pe ecran – si in cazul de fata seriozitatea afisata de Berry este suficienta si convingatoare atat cat apare pe ecran. Salvarea omenirii sta in trecut iar Logan este singurul mutant capabil sa supravietuiasca unei calatorii in anii ’70. Ce cauta el pe acolo? Pe Charles, Erik, Mystique si pe un domn Bolivar Trask printre altele.

Ce s-a intamplat de la “First Class” incoace pe linia temporala McAvoy/Fassbender? Charles si-a pierdut speranta si pe langa nenumaratele sticle incepute si-a descoperit si o latura sarcastica imbibata de suferinta si regrete. Daca in “First Class” era funky si usor swag in “Days of Future Past” McAvoy se dezlantuie pe ecran intr-o serie de replici si uitataturi perfecte. Ce face Fassbender? Erik este inchis pentru ca l-ar fi asasinat pe Kennedy – poate va aduceti aminte de un alt personaj, The Comedian pe numele lui care si el s-a indeletnicit cu aceasta afacere. Se pare ca teoriile conspirationiste despre asasinarea lui JFK n-au murit si the twist in acest film este pe cat se poate de indraznet. In fond si la urma urmei, de ce nu.

Raven are o misiune clara. Sa-l ucida pe Trask. De aici desprindem una din laturile conflictului dintre Charles si Erik. Erik a dorit ca Raven sa se simta bine in pielea ei. Raven in “Days of Future Past” ii arunca in fata lui Charles faptul ca a vrut ca ea sa-si ascunda adevarata fata, ca a vrut sa fie ”the man”. Cu tot respectul dar cand ajungi in casa unui om si respectivul nu numai ca nu urla “hotii” dar isi convinge telepatic parintii sa te accepte drept fiica lor nu strica sa zici ”multumesc” si sa-ti cauti un terapeut. Din nefericire pentru Raven, Erik i-a fost dascal, mentor, psiholog fara simbrie si din fatuca usor timida, Raven a devenit bad-ass si unul din personajele cheie de care atarna viitorul mutantilor.

Hugh Jackman la fel ca multi actori care in clipa de fata apar in francize de succes de cativa ani buni il poate juca pe Wolverine si in somn. Replicile sunt spuse perfect, sictirul si sarcasmul ii vin ca o manusa si n-ai ce sa-i reprosezi la capitolul calitatea jocului si devotamentul pentru personaj si serie.

Cu toate ca cei doi Sirs, Ian McKellan si Patrick Stewart nu au foarte multe scene si replici, cei doi sunt sarea, piperul si sursa unor momente sfasietoare. The bromance dintre cei doi actori functioneaza de minune iar the bromance dintre Erik si Charles cu tot cu back-stabbing-ul din trecut si pareri diferite despre omenire, unitate, anihilare si supravietuirea speciilor este prezentat asa cum trebuie. “All those years wasted fighting each other, Charles”, o replica care dezvaluie adeveratele sentimente ale lui Erik fata de Charles si respectul reciproc dintre cei doi cu toate ca s-au aflat de parti opose ale baricadei. Am fi vrut mai multe secvente cu Sir Ian dar pe principiul tace si face, the main scene a lui Magneto este superba.

Peter Dinklage ar fi vrut sa fie un fel de Hitler pentru acest film – asa cum Bacon a fost un soi de Mengele pentru “First Class” – dar nu convinge cu tot talentul si daruirea indragitului actor. Trask este un soi de villain care isi rasuceste mustate si nu ofera un motiv solid din spatele cruzimii fata de mutanti iar rezultatul este un personaj negativ de duzina, jucat corect cu o freza a la Bobby Ewing.

Una din revelatiile filmului este in schimb Evan Peters – Quicksilver. Sarmanul actor a primit destule reactii negative din partea fanilor iar faptul ca in Avengers 2 apare Aaron Taylor-Johnsson n-a facut decat sa creasca obsesia pentru cine va fi cel mai bun Quicksilver de pe marele ecran. Peters ofera o secventa geniala atunci cand se afla la Pentagon pe acordurile melodiei “Time in a Bottle”.

Spuneam la inceput ca Singer a reusit sa spele multe din pacatele comise de la Last Stand incoace cu franciza X-Men. The Last Stand si-a primit portia de critici iar “X-Men Origins: Wolverine” a iscat polemici cat sa ne ajunga o viata de acum incolo dar aici avem noi calcaiul lui Ahile. Pe principiul stergem cu buretele si o luam de la capat e un fel de cap plecat, acceptarea rusinii si a rosilor aruncate din toate zarile. Fiecare regizor are o viziune iar mai nou Brett Ratner incearca sa ne spuna ca bugetul nu permitea o poveste intunecata pentru “Dark Phoenix”. Nu-i nimic, in 2005 i-a mers de minune lui Nolan cu “Batman Begins” intunecat si deprimant pana in maduva oaselor deci sa nu vindem gogosi prin gazete si sa ne ascundem de scenariul prost si ideile aruncate de-a valma.

“X-Men:Days of Future Past” a vrut sa aduca un suflu nou francizei mergand pe linia deschisa cu “First Class” si a luat de ici de colo – vezi “The Wolverine” – in dorinta de a relansa the X-Men si de a deschide noi orizonturi – a se citi povesti. Daca va era frica ca unii actori n-o sa aiba timp sa faca cate ceva prin film din pacate/fericire la fiecare in parte li s-a dat cat s-a putut mai mult. La unii a fost suficient la altii era nevoie de mai mult dar filmul are “suflet” si o premiza convingatoare – asta pe langa cateva suprize. Singer de felul lui pare un Mos Martin aka the Game of Thrones characters slayer si atunci cand taie si spanzura o face scurt si fara sa ezite.

Simt nevoia sa subliniez, ca de fiecare data pentru filmele “Marvel”, ca trebuie sa ramaneti pana la final – adica sa asteptati sa treaca end credits – pentru o scena ce dezvaluie “what’s next” in franciza.