Scurte si nervoase reloaded: Filmele (si serialul) saptamanii

E joi seara si finally apuc si eu sa adun intr-un articol ce noutati am vazut saptamana asta – intre job si maraton noctur cu HellReiser. Aruncand un ochi peste lansariile cinefile din aceasta saptamana gasim de toate pentru toti. 

E bine ca apucam sa vedem si in cinematografe filme ca “Spotlight” sau “Carol”, noroc ca la Baneasa s-a proiectat “Brooklyn”. E bine. Asa nu mai bocesc unii de grija altora care vad filmele in ilegalitate. Fiecare dupa cum si cat il duce capul dar pe Facebook nu te mai poti ascunde. Parca faci un pact cu John Milton si dracul nu are infatisarea lui Al Pacino – I wish. Candva…demult…se discuta oarecum civilizat pe forumuri, pe mIRC, pe Facebook. Acum e legea junglei. Cine e tare-n gura rezista, ba mai mult devine influencer. E lider de opinie, misca si invarte ideile dupa cum i se aseaza suvitele de par. Ori esti piscotar nenorocit, o scursura care-si permite sa scrie despre filme, ori un Luceafar venit sa imparte intelepciune si sa se retraga mai apoi in turnul sau de fildes. Hai sictir!  Ai chef sa scrii despre filme, carti, libelule, clatite cu gem si pufosi – known as papuci de casa? Just do it! Cum zice si dragul de Shia.

So…fuck it si sa ma intorc la filme. Nu de alta dar mai rasare un razbel prin blogosfera si nu stiu altii cum sunt dar eu nu ma retrag in munti. Nu sunt sigura ca am internet pe Varful Omul.

Brooklyn (2015)

Unde Saoirse Ronan joaca rolul unei irlandeze cu ochii ei de un albastru infinit si in caz ca n-ati avut habar, cartierul Brooklyn era o enclava a cetatenilor plecati de pe taramul lui Colin Farrell. Aflam o serie de tips and tricks de pe vremea cand te plimbai mult si bine cu vaporul si banii iti ajungeau de un bilet la clasa a III-a. Adica: invata sa pui piciorul in prag si sa negociezi minutele petrecute la buda, nu manca ce ti se serveste la popota si cand te duci la vama, ai grija sa nu arati ca moartea-n vacanta. Utilizeaza cu incredere un ruj, un eyeliner si un rimmel. Eilis se indragosteste de un tanar italian si asa mai primim o portie de invataminte din cartier – le aflati si din The Godfather si Goodfellas – italienii si irlandezi nu se inghit si pace dar si atunci cand se indragostesc. Sar scantei. Long story short, “Brooklyn” e nice and sweet dar nu te da pe spate. Ronan joaca foarte bine iar Domhnall Gleeson e nelipsit in ultima vreme din peisajul cinematografic dar in afara de doua ore de poveste din care Danielle Steel ar fi scos o mini-serie in vremurile de glorie, povestea nu impresioneaza cu foarte multe. Despre toanele semenilor nostri de orice natie se vor face sute de filme dar John Crowley nu`aduce nimic nou sub soare. Noroc cu Ronan.

The Night Manager (2016), primul episod

Pe larg voi vorbi dupa ce se termina mini-seria. Ca sa apuc sa digerez povestea, scenariu si jocul actorilor. Am si eu toanele mele. BBC-ul – in partnership cu AMC pe distributie – s-a gandit sa produca povesti despre spioni sau personaje capabile sa intre in pielea lui Bond iar actorii sa dea un soi de auditie. S-a gandit Daniel Craig sa-si bage picioarele in franciza si e panica mare. Cine sa fie urmatorul Bond? Sa fie negru? Sa fie roscat? Sa fie blond sau brun? De Craciun, Aidan Turner (“Poldark”, “Being Human”, trilogia “The Hobbit”) dadeau auditii cu rolul lui Phillip Lombard in “And then there where none”. A vuit presa si online-ul pana de Anul Nou despre six pack-ul omului si cat de bine da ca Bond. Iata ca a venit momentul lui Hiddleston sa incerce altceva. Stim ca poate Loki, Shakespeare, romantic dramas dar e cazul sa incerce si roluri de leading man. Enter Jonathan Pine. Pui britanic, soldat de meserie, actualmente manager de noapte. Dupa ce se trezeste responsabil – si nu prea but still – de moartea metresei unui egiptean inhaitat in afaceri necurate cu un mahar aka Hugh Laurie in rol negativ, Hiddleston al nostru porneste o vendetta tacita in primul episod. E in faza de tatonare. Primul episod e previzibil pana la cel mai mic detaliu inclusiv discutia la o tigara dintre Hiddleston si Laurie. Britanicii isi fac datoria dar pe mine Tom nu ma convinge ca future Bond iar Turner ramane printre favoritii mei – Bondul meu preferat vine din era Dalton trecut din primele doua aventuri cu Brosnan, Bond blond sau roscovan no vogli i pace. Sper ca al doilea episod sa fie ceva mai de Doamne-ajuta. Cunosc bine musculatura lui Hiddleston – am vazut-o indeaproape la Donmar in 2013 – si e cazul ca “micutul” sa iasa din zona de comfort.

Spotlight (2015)

Iata filmul aflat la cutite cu “The Revenant” si in ceafa caruia sufla “The Big Short”. Adica Sfanta Treime de anul asta de la Oscar. In “Spotlight” gasim un curs despre jurnalismul de calitate si jurnalisti asa cum numai in filme mai intalnim. Realitatea ne confirma ca ei devin o specie pe cale de disparitie. Notiuni d-alea nebune: munca, credibilitate, onestitate, adevar. O mana de oameni in 2001 descopera cum Biserica Catolica musamaliza cazurile de abuz sexual in parohii. Se lua preotul se baga in concediu si apoi se muta la alta parohie. Frumos, nu? Sute de persoane chinuite nu erau crezute, nu erau ajutate, nu erau ascultate. Nimic nu stia prin ce au trecut si nimeni nu ii credea. In schimb, cativa jurnalisti au decis sa infrunte sistemul, oficialitatile si sa spuna adevarul. Un adevar pentru care au muncit zi si noapte. Putini mai stim ce inseamna munca unui jurnalist de investigatie. Unii habar n-avem cu ce se mananca si in ochii multora, “Spotlight” are aerul lui “All the President’s Men”, o poveste despre curaj si incapatanare. Incapatanarea unor oameni care n-au cedat presiunilor si si-au facut meseria. Ca sa mai spuneti ca nu aveti ce invata din filme.

Gods of Egypt (2015)

Era cazul dupa Clash si Wrath of the Titans ca Hollywood-ul sa puna ochii pe alte zeitati. Nu de alta dar pe greci i-au frecat suficient, cu Asgard-ul se distreaza pe linie Marvel si prin India n-au aterizat – inca. Prin 2013, Alex Proyas (The Crow) anunta cu surle si trambite inceputul filmarilor la “Gods of Egypt” iar Gerard Butler era printre primii actori care au fost adusi in proiect. Eu va sfatuiesc sa mergeti fara sa va asteptati la acuratete istorice/mitologica si daca aveti chef sa dezbatem subiectul “whitewashing”, atunci cand o sa vad un roman jucand rolul lui Vlad Tepes/Dracula atunci o sa nutresc alte sentimente fata de ”suferinta” distribuirii de indivizi cu pielea alba intr-o poveste despre neamurile mai bronzate de pe Valea Nilului. Ca sa citez din intelepciunea lui Ridley Scott, atunci cand i-a sarit in cap juma de planeta la auzul vestii ca-n “Exodus: Gods and Kings” nu-i umbra de egiptean, nu primesti finantarea proiectului daca vii cu niste neica nimeni pe post de actori in rolurile principale. Sorry dar in lipsa de ceva mai bun la capitolul siguranta financiara, vom auzi cum Zeii Egiptului Antic se sictiresc intr-o engleza numai buna de scena londoneza. Meanwhile din toata afacerea asta hibrida buddy road movie meets Gods with daddy issues, Gerard Butler e singurul care s-a distrat pe cinste intr-un soi de Leonidas who has chosen the Dark Side. Adevar va zic eu voua! Veniti pentru Nikolaj Coster-Waldau si ramaneti pentru Gerard Butler. Intr-o stare de nebunie temporala as vrea un prequel. “The Rise of Seth”. In caz ca aveti momente de wtf da, Geoffrey Rush e Ra si de la spate coafura  lui aduce cu cea a lui Gary Oldman din “Dracula” iar Rufus Sewell e delegat la rol de minion. In rest sandworms – o sa aveti momente cand o sa cautati the spice pe ecran – si CGI pus cap la cap cu picioarele. Repet, Gerard Butler e tot ce conteaza.

That’s all she wrote…for tonight.