White House Down /Alerta de grad zero (2013) – “I can’t think of a more important job than protecting the President.”

Regie: Roland Emmerich

Actori: Channing Tatum, Jamie Foxx, Maggie Gyllenhaal, James Woods, Richard Jenkins,

Scenariu:  James Vanderbilt

Distribuitor: InterComFilm

Nota: 6/10

With all the power of my office as President of the United States I say… fuck you. (President Sawyer)

Roland Emmerich are fixatii patriotice in filme (vezi The Patriot, Independence Day mai nou White House Down) atunci cand se plictiseste de enigmele literaturii (Anonymus), de Godzilla si alte filme cu si despre sfarsitul lumii (2012, The Day After Tomorrow).  White House Down este film-pereche cu Olympus Has Fallen. Va aduceti aminte de Volcano si Dante’s Peak? Daca raspunsul este nu, IMDb-ul si alte surse on-line va sar in ajutor, daca raspunsul este pozitiv, dragii mei, in acest caz ne distram cu doua filme unde mandria nationala americana ajunge la cote comice. Regizorul a simtit nevoia sa puncteze in secvente cheie pentru entertainment-ul spectatorului, amintiri legate de alte filme ce-i poarta semnatura. Dupa Pacific Rim unde discursul inaltator al lui Idris Elba imi suna familiar, ma bucur sa regasesc aceasta ‘subtilitate’ inserata in White House Down.  Avem reteta standard: presedinte american in voga (un Obama cu tot cu Michelle), personaje negative manate de vendetta clasica, un erou in devenire si patriotism cat cuprinde. Nu avem nimic nou, nu suntem surprinsi cu o rasturnare de situatie sau de un personaj anume. Umor, actiune, ironie, replici punch-line in pur stil american.

Ce avem noi aici?

Surprinzator sa vezi actori de calibrul lui James Woods, Maggie Gyllenhaal sau Richard Jenkins prezenti la apel intr-un film cu un scenariu subtire. Jamie Foxx in chip de presedinte american de culoare, pune accentul, daca mai era nevoie, pe cultura de consum si nevoia de entertainment in Statele Unite. De la Harrison Ford incoace, presedintii americani in filme au parte de tratamentul ”hero-in-the-making”. Sunt fosti soldati, patrioti pana-n maduva oaselor, pacifisti. Rambo si Mandela isi dau mana cand vine vorba sa conturezi un astfel de personaj. Jamie Foxx vrea sa-l umanizeze pe James Sawyer, poata adidasi Air-Jordan – va era dor poate sa vedeti un personaj de culoare fan al lui Michael Jordan. Pastram linia politically correct si ajungem la prezentele feminine din film: Maggie Gyllenhaal in rol de agent in Serviciul Secret – divortata si amica cu personajul principal John Cale (Channing Tatum); subtil ajungem la Channing Tatum, intr-un film unde camasa nu rezista pe el nici de aceasta data. Politist cu un trecut complicat, cu rezultate la invatatura ce nu-l recomanda pentru functia de agent in serviciul Casei Albe. Macar are simtul umorului cu toate ca James Vanderblit si Roland Emmerich trec granita umorul si ajung sa faca bascalia de munca lor.

Orice film de actiune care se respecta are nevoie de personaje negative pe masura. Luam un sef peste ceata de bad-boys si o echipa unde gasim absolut orice reprezentat al poll-urilor anti-Obama, de la rednecks la militari cu rabufniri si crize impotriva politicii pacifiste venite din partea presedintelui Mesia. S-au mai facut filme unde presedintele in functie era atacat pe fata, Michael Moore si Oliver Stone s-au distrat cu fel de fel de idei. Emmerich reinvie action-movie cu presedintele Americii in prim plan si pentru a nu scoate o copie dupa Air Force One ofera si un co-echipier, un fel de Riggs si Murtaugh pentru generatia tanara. Foxx este departe de vremurile cand surprindea in mod placut cu Ray si Collateral iar Tatum senza giacca e cravatta, se chinuie sa demonstreze ca pe langa talent la dans si dat cu pumnul are si o latura sensibila, numai buna de exploatat – asta daca v-a placut “Dear John”. Din puzderia de personaje, rasare si mercenarul Emil Stenz. Jason Clarke se ia de mana cu James Woods si fac un duo mult mai reusit decat Tatum-Foxx. Mutarile si ritmul antrenant al filmului intra in conflict cu multitudinea de personaje ce graviteaza in jurul axului principal, unele sunt conturata si jucate consistent, altele raman la nivel de caricaturi, cum este cazul lui Skip Tyler (Jimmi Simpson) si Killick (Kevin Rankin).

Olympus Has Fallen avea un ton mult mai serios decat White House Down cu toate ca nu era un film stralucit. Roland Emmerich a ales sa mearga pe un drum deja batatorit ( Air Force One, Die Hard iar daca va uitati cu atentie, scenele cu avionul prezidential se aseamana cu cele din Iron Man 3). Daca rezistati la puzderia de clisee si patriotism pompat la greu (secventa cu juna Emily Cole fluturand steagul bate spre o scena din The Patriot) o sa va placa White House Down.  Un exemplu de film de vara fara pretentii de capodopera ce putea sa fie bun, in schimb rezultatul este mediocru datorita unui scenariu slab ce nu avantajeaza o parte din actorii angrenati in acest proiect ( Woods, Gyllenhaal, Clarke).

Ce spune critica?

Luat la bani marunti, White House Down nu a fost primit cu bratele deschise, ultima isprava marca Roland Emmerich se prezinta ca un film mediocru. Pe IMDb gasim o nota de 6.3/10. Rotten Tomatoes, afiseaza o “prospetime” de 48%, o medie din partea criticilor de film de 5.4/10 cu 68 de cronici pozitive si 75 negative. Metacritic afiseaza un metascor de 52/100.

Scott Foundas, Variety:

Itself owing much to such lone-man-of-action hallmarks as “Die Hard” and “Speed,” this welcome throwback to an earlier, more generously entertaining era of summer blockbusters delivers a wide array of close-quarters combat and large-scale destruction, all grounded in an immensely appealing star turn by Channing Tatum and ace support from imperiled POTUS Jamie Foxx.

Richard Roeper, Chicago Sun-Times:

[A] cartoonish, offensive, overblown, clanging, steaming piece of … cinema.

Joe Morgenstern, Wall Street Journal:

Mr. Emmerich, who has often conjured with cosmic themes, sometimes wittily, achieves something new this time around — a level of indifference to the genre and its fans that amounts to a cosmic shrug. What does it matter if the absurdity is slovenly, the whimsy leaden, the extravagance squalid?